Țiriac premiază toate medaliile câștigate de Team România!

Țiriac premiază toate medaliile câștigate de Team România!

Țiriac premiază toate medaliile câștigate de Team România!

Ion Țiriac anunțase că va premia cu o mașină Hyundai Iqoniq 5 fiecare medalie de aur obținută de Team România la JO 2024, dar acesta s-a răzgândit.

Miliardarul va recompensa și sportivii care vor câștiga medalii de argint sau de bronz, a anunțat fiul său, Alexandru Țiriac.

Țiriac premiază toate medaliile câștigate de Team România!

Până în acest moment, România a obținut 3, medalii de aur, 3 de argint și una de bronz la Jocurile Olimpice de la Paris și ocupă locul 12 în clasamentul medaliilor.

David Popovici a câștigat finala probei de 200 de metri liber, apoi a obținut și o medalie de bronz în finala la 100 de metri liber.

Apoi, Andrei Cornea și Marian Enache au câștigat medalia de aur la dublu vâsle masculin.

Ancuţa Bodnar și Simona Radiș au cucerit medaliile de argint la dublu vâsle feminin.

Ioana Vrînceanu și Roxana Anghel au obținut medalia de argint la dublu rame feminin.

Gianina van Groningen și Ionela Cozmiuc au bifat și ele o peformanță identică, argintul, la dublu vâsle categorie uşoară.

Iar ultima medalie pentru Team România, până în acest moment, aur, a fost adusă de barca feminină de 8+1 rame, în componența: Simona Radiș, Ioana Vrînceanu, Amalia Bereș, Adriana Adam, Maria Lehaci, Ancuța Bodnar, Roxana Anghel, Magda Rusu și Victoria Petreanu (cârmaci).

Țiriac premiază toate medaliile câștigate de Team România!

Ion Țiriac oferă premii și pentru medaliații cu argint și bronz

Astfel, Ion Țiriac a revenit asupra deciziei de a premia doar aurul olimpic și s-a hotărât să recompenseze și medaliații cu argint și bronz.

Anunțul a fost făcut de Alexandru Țiriac, fiul fostului sportiv, pe contul personal de Instagram.

Acesta a anunțat că medaliații cu argint și bronz vor fi și ei premiați. Totuși, din mesajul lui Alexandru Țiriac nu reiese clar dacă și aceștia vor primi mașină sau nu.

„Am anunțat zilele trecute că oferim o mașină Iqoniq 5 serie limitată câștigătorilor de aur la Olimpiadă. Astăzi, fondatorul nostru, domnul Ion Țiriac, vine cu o corecție pe care o anunțăm pe această cale.

«Nu doar locul 1 va primi de la Fundația Țiriac mașină. Avem mai multe, mult mai multe, premiem și argintul și bronzul».

Medaliații cu argint și bronz vor avea altă surpriză alături de încă multe alte premii pentru eroii noștri. Mulțumesc că ne faceți fericiți”, apare în postarea lui Alexandru Țiriac.

CITEȘTE ȘI

JO 2024. România și-a depășit palmaresul de la Tokyo și Rio! Câte medalii au cucerit „tricolorii”

„David Popovici” se va numi cel mai nou bazin olimpic! Unde va fi construit și cât va costa. FOTO

Web design © 2024 Știrea ta