Vânzarea de energizante către minori, strict interzisă

Oficial: Vânzarea de energizante către minori, strict interzisă. Amenzile sunt uriașe

Vânzarea de energizante către minori a devenit strict interzisă, după ce proiectul de lege prin care se interzice consumul acestor băuturi de către minori a fost adoptat de plenul Camerei Deputaţilor.

Proiectul de lege pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului de băuturi energizante de către populaţie a fost adoptat cu 238 de voturi ”pentru”, unul ”împotrivă” şi 12 abţineri, informează Agerpres.

Vânzarea de energizante către minori, strict interzisă

Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect. Pentru ca proiectul să producă efecte, acesta trebuie să fie promulgat de preşedintele Klaus Iohannis, apoi publicat în Monitorul Oficial.

Vânzarea de energizante către minori, strict interzisă

Ce prevede Legea adoptată de Camera Deputaţilor

Proiectul de lege propune interzicerea vânzării băuturilor energizante în instituții de învățământ, instituții de sănătate și locuri destinate ocrotirii speciale a categoriilor defavorizate.

Printr-un amendament adoptat, se stabilește că este considerată contravenție comercializarea sau oferirea gratuită a acestor băuturi către minori de către unitățile autorizate să le vândă, iar acestea sunt pasibile de amendă de la 5.000 de lei la 20.000 de lei.

Această măsură este menită să protejeze sănătatea și bunăstarea minorilor și să prevină eventualele efecte negative ale consumului acestor băuturi asupra sistemului nervos central al acestora.

Vânzarea de energizante către minori, strict interzisă.

Băuturile energizante sunt băuturile care conțin două sau mai multe substanțe dintre următoarele: cafeină, taurină, carnitină, guarana, glucuronolactona și alți compuși cu efect de stimulare a sistemului nervos central, şi carbohidrați, vitamine, minerale.

Consumate în mod regulat, energizantele pot duce la afecțiuni grave ale sănătății și chiar la deces.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat la 18 decembrie 2023 şi de Camera Deputaţilor, în calitate de for decisiv, la 20 februarie 2024. Proiectul a fost iniţiat de deputaţii PSD Alfred Simonis şi de Ciprian Şerban.

CITEȘTE ȘI

CARE ESTE BĂUTURA CE PUNE CREIERUL ÎN MIȘCARE ȘI EVACUEAZĂ TOATE „DEJECTELE”

author avatar
Cezar Romaniuc
Jurnalist în mediul online cu peste 15 ani de vechime. De-a lungul timpului a lucrat în redacțiile Sport.ro, Sport Total FM, Evenimentul Zilei și Digi Sport.
Web design © 2024 Știrea ta