Wimbledon 2023: Primele 3 locuri ATP, în careul de ași

Spre deosebire de semifinalele tabloului feminin de la Wimbledon 2023, careul de ași al tabloului masculin de simplu îi va avea în joc pe principalii favoriți ai competiției, campionul en-titre și liderul mondial ATP.

Prima semifinală a fost stabilită încă de marți, când Jannik Sinner (Italia, 8 ATP) a trecut de Roman Safiullin (Rusia, 92 ATP), scor 6-4, 3-6, 6-2, 6-2, urmând să joace pentru prima dată în penultimul act al unui Mare Slam, iar Novak Djokovic (Serbia, 2 ATP), de Andrey Rublev (Rusia, locul 7 ATP), cu scorul de 4-6, 6-1, 6-4, 6-3.

Pentru sportivul sârb, care a ajuns la 33 de victorii consecutive la Wimbledon, va fi a 46-a semifinală de Grand Slam (record egalat al lui Federer). Dacă se va impune și la aceasta ediție, Novak Djokovic va egala recordul elvețianului, retras din activitate, cu 8 titluri pe iarba londoneză.

Va fi al 3-lea meci direct dintre Sinner și Djokovic, iar Nole conduce 2-0. Primul duel s-a consumat în 2021, în 32-imile Mastersului de la Monte Carlo, scor 6-4, 6-2, iar următorul duel s-a înregistrat chiar la ediția trecută a Wimbledon-ului, cand sârbul a fost nevoit să întoarcă scorul de la 0-2 la seturi, în sferturile de finală!

Un finalist în premieră la Wimbledon

Apoi, a doua semifinală a fost stabilită, miercuri, după ce Daniil Medvedev (Rusia, nr 3 ATP) a trecut de surpriza turneului, Christopher Eubanks (SUA, 43 ATP), în 5 seturi, scor 6-4, 1-6, 4-6, 7-6 (4), iar Carlos Alcaraz (Spania, 1 ATP) a trecut, în minimum de seturi, de Holger Rune (Danemarca, 6 ATP), scor 7-6(3), 6-4, 6-4.

Astfel, Daniil Medvedev se va lupta pentru un loc în marea finală cu Carlos Alcaraz și indiferent de cine va câștiga această partidă vom vorbi despre un finalist în premieră la Wimbledon.

Cei doi s-au întâlnit de 2 ori până acum în circuit, scorul duelurilor directe fiind egal. Primul succes l-a bifat rusul, în 2021, chiar pe iarba londoneză, în 64-imi, scor 6-4, 6-1, 6-2, în vreme ce spaniolul s-a impus în cel de-al doilea duel, în finala Indian Wells din acest sezon, scor 6-3, 6-2.

În acest moment, casele de pariuri îl văd, în continuare, pe Novak Djokovic principalul favorit la câștigarea titlului, cu 1.55, la Unibet, urmată de Carlos Alcaraz, cotă 3.75, iar Daniil Medvedev si Jannik Sinner beneficiază de aceeași cotă, 11.00.

Web design © 2024 Știrea ta