Wimbledon 2023: S-au stabilit semifinalele tabloului feminin

Tabloul feminin de simplu de la Wimbledon 2023 și-a stabilit semifinalele, principala favorită a competiției, dar și campioana en-titre, nereușind să acceadă în careul de ași.

Prima semifinală feminină de la Wimbledon a fost stabilită încă de marți după ce Elina Svitolina (Ucraina, 76 WTA) a răpus-o pe Iga Swiatek cu 7-5, 6-7(5), 6-2, iar Marketa Vondrousova (Cehia, 42 WTA) a trecut de Jessica Pegula (SUA, 4 WTA) cu 6-4, 2-6, 6-4.

Astfel, Elina Svitolina se va lupta pentru un loc în marea finală cu Marketa Vondrousova, sportive care nu se află în TOP 40 WTA.

Cele două s-au întâlnit de 5 ori până acum în circuit, scorul duelurilor directe fiindu-i favorabil ucrainencei (3-2). Totuși, în ultimele două dispute, Marketa a fost cea care s-a impus, de fiecare dată în minimum de seturi.

Apoi, miercuri, Ons Jabeur (Tunisia, 6 WTA) și-a luat revanșa în fața Elenei Rybakina (Kazahstan, 3 WTA), într-o reeditare a finalei de anul trecut, câștigată de kazahă. Jabeur a fost mult mai puternică din punct de vedere psihic la ediția din acest an, învingând-o pe Rybakina după o oră și 55 de minute de joc, scor 6-7(5), 6-4, 6-1.

Aryna Sabalenka (Belarus, 2 WTA) a trecut în sferturi de Madison Keys (SUA, 18 WTA) cu 6-2, 6-4, după o oră și 26 de minute, și va juca în a treia semifinală de Grand Slam din acest an.

Este de departe cel mai bun an al Arynei Sabalenka în turnee de Grand Slam, ea cucerind titlul la Australian Open, ajungând în semifinale la Roland Garros și de asemenea la Wimbledon. Este prima jucătoare din 2016 încoace, de la Serena Williams, care izbutește acest lucru.

Așadar, în a doua semifinală, Ons Jabeur o va înfrunta pe Aryna Sabalenka, iar miza este una uriașă. Victoria pentru Jabeur ar reprezenta disputarea finalei pentru a doua oară consecutiv, în vreme ce pentru Sabalenka accesul în ultimul act ar însemna și detronarea liderului WTA, Iga Swiatek! Înaintea acestui duel, Sabalenka o conduce pe Jabeur cu 3-1 la directe.

Ultima întâlnire datează de la finalul lui 2022, în grupele Turneului Campioanelor de la Shenzhen, când Sabalenka s-a impus cu 2-1 la seturi.

În acest moment, casele de pariuri o văd pe Aryna Sabalenka principala favorită la câștigarea titlului, cu 2.40, la Unibet, urmată de Ons Jabeur, cotă 3.30, iar Marketa Vondrousova și Elina Svitolina beneficiază de aceeași cotă, 6.00.

Web design © 2024 Știrea ta