Canotaj: România, 6 medalii de aur și una de argint, la Europene

România a încheiat Europenele de la Bled (Slovenia) cu încă o victorie, în proba regină, cea de 8+1 feminin, ducând numărul medaliilor la 6, dintre care 5 de aur și una de argint, plus două recorduri europene.

Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Tivodariu, Amalia Bereș, Amalia Bereș, Ioana Vrînceanu, Simona Radiș și cârmăcița Victoria-Ștefania Petreanu au impresionat încă o dată, iar România a obținut al 7-lea titlu continental consecutiv.

De altfel, 7 dintre cele 9 fete au obținut a doua medalie de aur, ele dublând în bărcile de dublu vâsle, dublu rame și patru rame.

Tot duminică, România a obținut locul 4 în proba de patru rame masculin (M4-), prin echipajul compus din Mihăiță Țigănescu, Mugurel Semciuc, Ștefan Berariu și Florin Lehaci, iar echipajul de dublu rame masculin (M2-), compus din Marius Cozmiuc și Sergiu Bejan, a obținut locul 5.

În Finala B a probei de dublu vâsle masculin (M2x), echipajul compus din Florin Arteni și Ciprian Tudosă s-a clasat pe locul 1 și în clasamentul general a termiant pe poziția 7.

Sâmbătă, echipajul de patru vâsle masculin (M4x), compus din Mihai Chiruță, Constantin Adam, Ioan Prundeanu și Florin-Marian Enache a obținut locul 5.

Medaliile câștigate de România la Campionatul European de Canotaj 2023

Aur: Patru rame feminin (Mădălina Bereş, Maria Tivodariu, Magdalena Rusu şi Amalia Bereș) – record european
Argint: 8+1 masculin (Mihăiţă Ţigănescu, Ciprian Tudosă, Florin Arteni, Mugurel Semciuc, Marius Cozmiuc, Sergiu Bejan, Ştefan Berariu, Florin Lehaci şi Adrian Munteanu)
Aur: Schif simplu categorie ușoară (Ionela Cozmiuc) – record european
Aur: Dublu rame feminin (Ioana Vrînceanu și Roxana Anghel)
Aur: Dublu vâsle feminin (Simona Radiș și Ancuța Bodnar)
Aur: 8+1 feminin (Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Tivodariu, Mădălina Bereș, Amalia Bereș, Ioana Vrînceanu, Simona Radiș și Victoria-Ștefania Petreanu)

România a aliniat 11 echipaje la Europenele din Slovenia.

Web design © 2024 Știrea ta