F1: China ramane in afara calendarului pentru sezonul 2023

Calendarul sezonului 2023 al Formulei 1 va cuprinde un număr de 23 de curse (24 inițial, înainte de anularea etapei din China). 

Marele Premiu al Chinei era prevăzut pentru 16 aprilie, la Shanghai, însă a fost anulat din cauza dificultăţilor ridicate de situaţia Covid din ţară, unde restricţiile erau încă drastice până la finele anului trecut. Între timp, măsurile Covid din China s-au relaxat, dar circuitul din Shanghai a ieşit din calcule pentru 2023 din motive logistice.
În aceste condiții, pe 17 ianuarie, F1 a confirmat că etapa din China nu va fi înlocuită cu o alta, deci noul sezon va rămâne cu 23 de curse.
De asemenea, din noul sezon a disparut și etapa de Grand Prix din Franța. În luna august, șeful Formulei 1, Stefano Domenicali, spunea că etapa din Franța ar putea face parte în viitor dintr-un sistem prin rotație cu alte Grand Prix-uri.
Sezonul va debuta pe 5 martie la Bahrain și se va încheia pe 26 noiembrie la Abu Dhabi. Circuitul din Qatar va reveni în calendar, în timp ce Las Vegas va găzdui pentru prima oară o cursă din Marele Circ.
Pauza tradițională a rămas în luna august, iar testele de pre-sezon, vor avea loc la Bahrain, în perioada 23-25 februarie.

Calendar F1, sezonul 2023

  • Bahrain, Sakhir – 5 martie
  • Arabia Saudită, Jeddah – 19 martie
  • Australia, Melbourne – 2 aprilie
  • Azerbaidjan, Baku – 30 aprilie
  • Miami – 7 mai
  • Emilia Romagna, Imola – 21 mai
  • Monaco – 28 mai
  • Spania – 4 iunie
  • Canada, Montréal – 18 iunie
  • Austria, Spielberg – 2 iulie
  • Marea Britanie, Silverstone – 9 iulie
  • Ungaria, Hungaroring – 23 iulie
  • Belgia, Spa-Francorchamps – 30 iulie
  • Țările de Jos, Zandvoort – 27 august
  • Italia, Monza – 3 septembrie
  • Singapore, Marina Bay – 17 septembrie
  • Japonia, Suzuka – 24 septembrie
  • Qatar, Lusail – 8 octombrie
  • SUA, Austin, Texas – 22 octombrie
  • Mexic – 29 octombrie
  • Brazilia, Interlagos, São Paulo – 5 noiembrie
  • Las Vegas – 18 noiembrie
  • Emiratele Arabe Unite, Abu Dhabi – 26 noiembrie

Cum arată echipele Formulă 1, în 2023

Noul sezon de Formula 1 va aduce și câteva modificări în rândul echipelor. Sebastian Vettel, cu 4 titluri de campion mondial, s-a retras iar locul său la Aston Martin a fost luat de Fernando Alonso, care a plecat de la McLaren.
Nico Hulkenberg l-a înlocuit pe Mick Schumacher la Haas, acesta din urmă semnând cu Mercedes, ca pilot de teste, in vreme ce Oscar Piastri (McLaren), Nyck de Vries (Alpha Tauri) și Logan Sargeant (Williams) își fac și ei debutul în Formula.

Componența echipelor în F1 2023

  • Red Bull Racing – Max Verstappen (Olanda), Sergio Perez (Mexic)
  • Mercedes-AMG Petronas – Lewis Hamilton (Marea Britanie), George Russel (Marea Britanie)
  • Scuderia Ferrari – Charles Leclerc (Monaco), Carlos Sainz jr. (Spania)
  • McLaren – Lando Norris (Marea Britanie), Oscar Piastri (Australia)
  • Alfa Romeo – Valtteri Bottas (Finlanda), Zhou Guanyu (China)
  • Aston Martin F1 Team – Lance Stroll (Canada), Fernando Alonso (Spania)
  • BWT Alpine – Pierre Gasly (Franța), Esteban Ocon (Franța)
  • Alpha Tauri – Yuki Tsunoda (Japonia), Nyck de Vries (Olanda)
  • Haas F1 Team – Kevin Magnussen (Danemarca), Nico Hulkenberg (Germania)
  • Williams Racing – Alexander Albon (Thailanda), Logan Sargeant (SUA)

CITEȘTE ȘI Etapa din Mexic, in calendarul F1 pentru inca trei ani

author avatar
Cezar Romaniuc
Jurnalist în mediul online cu peste 15 ani de vechime. De-a lungul timpului a lucrat în redacțiile Sport.ro, Sport Total FM, Evenimentul Zilei și Digi Sport.
Web design © 2024 Știrea ta