România votează în primul tur al alegerilor prezidențiale care marchează un moment decisiv în viața politică a țării, fiind etapa în care cetățenii sunt chemați la urne pentru a-și alege viitorul președinte. Programat să aibă loc în data de 24 noiembrie 2024, în România, acest scrutin oferă alegătorilor șansa de a evalua candidații și platformele lor politice. În diaspora, românii pot merge la secțiile de votare timp de trei zile, începând de vineri.
România votează. Când se deschid secțiile de vot și până la ce oră se votează la alegerile prezidențiale 2024
În țară, votarea la primul tur al alegerilor prezidențiale se desfășoară duminică, 24 noiembrie, între orele 7:00 și 21:00, și, în eventualitatea organizării unui al doilea tur de scrutin, duminică, 8 decembrie, în același interval orar.
În cazul în care niciunul dintre cei 14 candidați nu obține majoritatea, al doilea tur este organizat pe 8 decembrie, în țară, respectiv din 6 până în 8 decembrie la secțiile din străinătate.
România votează. Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale se încheie sâmbătă, la ora 7.00
Astfel, competitorii electorali având obligaţia să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue propaganda electorală.
Confom legii, campania electorală începe cu 30 de zile înainte de data alegerilor şi se încheie în dimineaţa zilei de sâmbătă de dinaintea datei alegerilor, la ora 7,00.
După încheierea campaniei electorale se interzice difuzarea de mesaje electorale în format audio, vizual sau mixt pe ecrane digitale amplasate în locuri publice ori private, precum şi prin intermediul unor vehicule special amenajate.
România votează. Continuarea propagandei electorale după încheierea perioadei de campanie constituie contravenţie
În ceea ce priveşte campania dn adovzal, cu 48 de ore înainte de ziua votării este interzisă prezentarea de sondaje de opinie, televoturi sau anchete cu conţinut electoral făcute pe stradă. În ziua votării este interzisă prezentarea sondajelor realizate la ieşirea de la urne, înainte de încheierea votării.
Cu 24 de ore înainte de începerea votării şi până la închiderea urnelor sunt interzise difuzarea oricăror mesaje şi comentarii cu conţinut electoral, a emisiunilor şi spoturilor publicitare electorale, precum şi invitarea sau prezentarea în programe a candidaţilor şi a reprezentanţilor acestora şi ai partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale şi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care susţin candidaţi, cu excepţia situaţiilor în care persoane ale căror drepturi sau interese legitime au fost lezate prin prezentarea în cadrul unei emisiuni electorale a unor fapte neadevărate beneficiază de drept la replică.
Cetățenii români care au 18 ani împliniți până în ziua alegerilor inclusiv au dreptul să voteze
Cetățenii români cu drept de vot sunt așteptați să își aleagă candidatul preferat pentru Palatul Cotroceni la primul tur al alegerilor prezidențiale care este organizat duminică, 24 noiembrie, la secțiile din țară și de vineri, ora 12:00, până duminică, la ora 21:00, la secțiile, din străinătate.
Toți cetățenii români care au 18 ani împliniți până în ziua alegerilor inclusiv au dreptul să voteze, la secțiile organizate de Autoritatea Electorală permanentă în țară și la cele deschise la propunerea Ministerului Afacerilor Externe în străinătate.
Totuși, nu au dreptul de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate la pierderea drepturilor electorale, prin hotărâre judecătorească definitivă.
România votează. Secțiile de votare din străinătate vor fi deschise timp de trei zile pentru fiecare tur
- vineri, 22 noiembrie 2024 / 6 decembrie 2024, între orele 12:00 – 21:00;
sâmbătă și duminică, 23 și 24 noiembrie 2024 / 7 și 8 decembrie 2024, între orele 07:00 – 21:00. - Alegătorii din țară și din străinătate care în 24 noiembrie și, respectiv, în 8 decembrie, la ora 21:00, se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care așteaptă la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra pot să îşi exercite dreptul de vot până cel mult la ora 23:59, potrivit informațiilor Gândul.
Alegeri prezidențiale cu 14 candidați în 2024
În cursa pentru Cotroceni s-au înscris 14 candidați, dintre care patru sunt independenți. Ordinea de înscriere pe buletinul de vot a candidaților la alegerile pentru Președintele României din anul 2024:
Poziţia nr. 1 – ELENA-VALERICA LASCONI – Uniunea Salvaţi România
Poziţia nr. 2 – GEORGE-NICOLAE SIMION – Alianţa pentru Unirea Românilor
Poziţia nr. 3 – ION-MARCEL CIOLACU – Partidul Social Democrat
Poziţia nr. 4 – NICOLAE-IONEL CIUCĂ – Partidul Naţional Liberal
Poziţia nr. 5 – HUNOR KELEMEN – Uniunea Democrată Maghiară din România
Poziţia nr. 6 – MIRCEA-DAN GEOANĂ – candidat independent
Poziţia nr. 7 – ANA BIRCHALL – candidat independent
Poziţia nr. 8 – ALEXANDRA-BEATRICE BERTALAN-PĂCURARU – Alternativa pentru Demnitate Naţională
Poziţia nr. 9 – SEBASTIAN-CONSTANTIN POPESCU – Partidul Noua Românie
Poziţia nr. 10 – LUDOVIC ORBAN – Forţa Dreptei
Poziţia nr. 11 – CĂLIN GEORGESCU – candidat independent
Poziţia nr. 12 – CRISTIAN DIACONESCU – candidat independent
Poziţia nr. 13 – CRISTIAN-VASILE TERHEŞ – Partidul Naţional Conservator Român
Poziţia nr. 14 – SILVIU PREDOIU – Partidul Liga Acţiunii Naţionale
CITIȚI ȘI:
Nicolae Ciucă îi cere DEMISIA lui Marcel Ciolacu: „Să iasă din politică!”
Ludovic Orban s-a retras din cursa prezidențială. Pe cine va susține – ULTIMA ORĂ!