Survivor România pregătește o mulțime de surprize în 2024. Lista concurenților

Survivor România continuă la Pro TV și în 2024, iar Daniel Pavel, gazda emisiunii, a făcut primele declarații despre noul său proiect.

Cel mai puternic show din lume, emisiunea în care concurenții își depășesc fiecare limită și înțeleg că imposibilul nu există… SURVIVOR este tot mai aproape de revenire. Noul sezon aduce spectacolul extrem într-un sezon suprem.

Noul sezon „Survivor” este unul în care concurenţi vor fi cei din ediţiile trecute ale reality-show-ului, aşadar noile episoade se numesc „Survivor All Stars”, anunță PRO TV.

„Show-ul revine şi este timpul ca eroii să devină supereroi

„Noul sezon aduce spectacolul extrem într-un sezon suprem. Mai tare ca niciodată! Acum e acum. În 2024, show-ul revine şi este timpul ca eroii să devină supereroi, să demonstreze că pot face faţă chiar şi celor mai dure provocări”, transmite Pro TV, printr-un comunicat de presă.

CITEȘTE ȘI „RIVER MONSTERS” – SERIALUL DE PE ANIMAL PLANET CU CEL MAI BUN SFÂRȘIT

„Survivor” a debutat în România în ianuarie 2020. La început a fost realizat şi difuzat de Kanal D, primele două sezoane (2020-2021). Din sezonul 3, licenţa „Survivor” pentru România a fost preluată de Pro TV. Până acum, Pro TV a realizat şi difuzat două sezoane (ianuarie 2022 şi ianuarie 2023).

Când începe Survivor România

Ppotrivit informațiilor de pe contul de Instagram al Viperelor Vesele, celebră pentru informațiile exacte privind emisiunile TV, show-ul Survivor All Stars ar urma să înceapă în ianuarie 2024.

„În avans și în exclusivitate pentru urmăritorii paginii de Instagram Viperele Vesele, vă prezentăm lista concurenților emisiunii Survivor România All Stars, care va începe în ianuarie 2024, la Pro TV”, au anunțat Viperele Vesele, pe Instagram.

Daniel Pavel, despre „Survivor All Stars”

„«Survivor România» aduce bucuria şi energia unui reality-game-show fără pereche, doar să vorbeşti despre sau să-i urmăreşti efectul de tsunami emoţional.

Atunci când numelui show-ului de supravieţuire cel mai iubit de români îi adaugi un nou an – în speţă, 2024, şi încă şi mai şi, un supranume, care va deveni subiectul central din prima jumătate a anului următor: All Stars, atunci misiunea noastră, echipajul navei Survivor, este setată pe modul: sezon suprem.

Da, aţi auzit/citit bine: următorul sezon de Survivor România va fi al celor mai buni survivori din toate sezoanele. All Stars va aduce noi limite şi noi provocări inimaginabile, chiar şi pentru luptătorii obişnuiţi cu arena curajului de la Pro TV şi de pe VOYO.

Sezonul suprem Survivor All Stars este gata: traseele, consiiliile tribale, camp-urile, jungla dominicană freamătă în aşteptare. În curând, nisipul fin dominican va fi pulverizat de adrenalina marca «Survivor All Stars»”, a anunţat Daniel Pavel, prezentatorul show-ului, potrivit comunicatului transmis de Pro TV.

Survivor România pregătește o mulțime de surprize în 2024

Cine sunt concurenții de la Survivor România

Printre viitorii concurenți de la „Survivor All Stars” se numără câștigătorii celor patru ediții anterioare: Elena Ionescu (2020) și Zanni (2021), de la echipa Faimoșilor, dar și Alex Delea (2022) și Dan Ursa (2023), de la echipa Războinicilor, au anunțat Viperele Vesele, pe pagina de Instagram.

Echipa Faimoșilor:

Zanni – cântăreț, 25 de ani, câștigătorul ediției 2021;
Cătălin Moroșanu – fost luptător, 39 de ani, evacuat medical în 2021;
Cătălin Zmărăndescu – fost luptător, 50 de ani, locul 17 în 2022;
TJ Miles – influencer, 35 de ani, locul 9 în 2022;
Jorge – prezentator, 41 de ani, evacuat medical în 2023;
Jador – cântăreț, 28 de ani, evacuat medical în 2021;
Elena Ionescu – cântăreață, 35 de ani, câștigătoarea ediției 2020;
Ana Porgras – fostă gimnastă, 29 de ani, locul 24 în 2021;
Ștefania Stănilă – fostă gimnastă, 25 de ani, locul 6 în 2023;
Roxana Nemeș – cântăreață, 34 de ani, locul 26 în 2021;
Andreea Tonciu – influencer, 37 de ani, locul 27 în 2022;
Elena Marin – dansatoare, 36 de ani, locul 5 în 2021.

Echipa Războinicilor:

Alex Delea – barman, 27 de ani, câștigătorul ediției 2022;
Dan Ursa – director de vânzări, 41 de ani, câștigătorul ediției 2023;
Sorin Pușcașu – director de marketing, 32 de ani, evacuat medical în 2021;
Iancu Sterp – vlogger, 25 de ani, locul 3 din 2020;
Robert Moscalu – barman, 33 de ani, locul 8 în 2023;
Andrei Ciobanu – profesor de canto, 32 de ani, locul 9 în 2020;
Lilia Crudu (Lola) – antrenoare de fitness, 35 de ani, locul 4 din 2020;
Codruța Began – profesoară de educație fizică, 47 de ani, locul 21 în 2023;
Maria Lungu – fashion designer, 28 de ani, locul 26 în 2023;
Alexandra Duli – model, 25 de ani, locul 12 în 2022;
Alexandra Ciomag – model, 21 de ani, locul 4 în 2023;
Maria Chițu – model, 22 de ani, locul 4 în 2021.

Web design © 2024 Știrea ta