După 7-5, 6-1 cu Thiem, meci în care nu i-a oferit adversarului nici măcar o şansă de break, Rafa a continuat să joace la un nivel neaşteptat de bun, după o asemenea perioadă de pauză, şi contra lui Kubler (30 de ani).
În ciuda scorului autoritar, dacă ne gândim la partida precedentă jucată de Nadal, adversarul său a beneficiat de 4 şanse de break, toate salvate de iberic.
În sferturi, Ugo Humbert era văzut următorul adversar al lui Nadal, însă favoritul 4 a declarat forfait înainte de duelul cu Jordan Thompson. Aşadar, „Matadorul” se va lupta pentru un loc în semifinale cu un alt australian, locul 55 ATP.
Nadal şi Thompson s-au întâlnit de două ori până acum, de fiecare dată ibericul mergând mai departe în minimum de seturi. Va fi al 225-lea sfert de finală pentru Nadal, în întreaga sa carieră.
Nadal contină să fie entuziasmant la Brisbane: „Cred că am început să joc foarte bine”
Rafael Nadal s-a arătat mulțumit de victoria în fața lui Kubler. Ibericul a subliniat că cele două victorii consecutive după aproape un an departe de circuitul ATP înseamnă foarte mult pentru el.
„Victoriile și orele de antrenament chiar ajută. Cred că am început să joc foarte bine. Am urmărit videoclipuri cu Jason înainte de meci. Am făcut un joc pozitiv.
Să pot juca mâine înseamnă foarte mult pentru mine. Cele două victorii după mult timp departe de circuit mă fac să mă simt bine și fericit. Nu le pot mulțumi suficient celor care m-au susținut”, a spus Nadal, potrivit AS.com.