Nico Denz (Bora) a câștigat etapa a 14-a din Giro, la sprint, din evadare, devansându-i pe Derek Gee și Alberto Bettiol, după 194 de kilometri, o etapă disputată intre localitatile Sierre și Cassano Magnago.
Sport
Turul Italiei: Nico Denz, la cea mai importantă victorie a carierei
Etapa a 12-a din Turul Italiei a fost, din nou, una favorabilă evadării, iar Nico Denz (Bora) a fost cel mai puternic, impunându-se în final la un sprint în 3, urmat de Tom Skujins (Trek Segafdredo) și Sebastian Berwick (Israel Premier Tech).
Man. City și Inter Milano se vor duela pentru trofeul Champions League
Inter Milano – Manchester City este finala Ligii Campionilor, sezonul 2022-2023, și se va disputa pe data de 10 iunie, pe stadionul Ataturk din Istanbul.
Rafael Nadal, out de la Roland Garros. Când vrea să se retragă
Rafael Nadal, 36 de ani, a anunțat că nu va participa la Roland Garros 2023, iar accidentarea suferită la începutul acestui an l-a făcut să se gândească și la retragere, spaniolul urmând să-și desfășoare ultimul său sezon în circuitul ATP în 2024.
Novak Djokovic, eliminat din sferturile Mastersului de la Roma
Novak Djokovic, liderul ATP şi principal favorit, a fost eliminat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Roma, cu 2-6, 6-4, 2-6, de danezul Holger Rune (7 ATP, favorit nr. 7).
Turul Italiei 2023: Pascal Ackermann, la prima victorie a sezonului
Pascal Ackermann (UAE) a obținut prima sa victorie din 2023 chiar în Turul Italiei, după un sprint adjudecat la foto-finish, în etapa a 11-a, între Camaiore și Tortona.
Nicolo Napoli se va despărți de Craiova pentru a 9-a oară!
FC U Craiova 1948 ocupă primul loc în playout-ul Superligii Romaniei și va juca barajul pentru Conference League, însă tehnicianul principal, Nicolo Napoli, nu mai este dorit la echipă.
Turul Italiei 2023: Magnus Cort câștigă etapa a 10-a, la primul său succes în Giro
Danezul Magnus Cort (30 de ani) a reusit să-și adjudece etapa a 10-a din Turul Italiei, desfășurată marți, devansându-i la sprint pe Derek Gee și Alessandro de Marchi, după 196 de kilometri, pe ploaie.
Excelența sportului italian: legăturile dintre sport, sportivi și incluziunea socială. Experiența marilor companii italiene
„Rolul sectorului privat în politici și programe de impact social și incluziune prin sport. Experiența Italiei în lumina cooperării bilaterale cu România”. Acesta este titlul evenimentului găzduit pe 10 mai de Ambasada Italiei la București și organizat în colaborare cu Istituto Internazionale Italiano Studi Sport Società și Sport4Impact, la care au participat sportivi, manageri sportivi, profesori universitari, oficiali ai organizațiilor internaționale, companii și personalități legate de lumea sportului.
Turul Italiei 2023: Andreas Leknessund preia tricoul roz de la Remco Evenepoel
Belgianul Remco Evenepoel a predat tricoul roz norvegianului Andreas Leknessund (DSM), cel care a făcut parte din evadarea zilei și a încheiat al doilea in runda a 4-a, desfășurată pe un traseu de 175 de kilometri între Venosa și Lago Laceno.
F1: Perez va pleca din pole-position în Maimi. Suprize mari la start
Sergio Perez (Red Bull) va pleca de prima pozitie în Marele Premiu de la Miami, a 5-a etapă a sezonului de Formula 1, după ce s-a impus în calificările de sâmbătă, unele pline de surprize.
Turul Italiei 2023: Remco Evenepoel îmbracă primul tricou roz
Belgianul Remco Evenepoel, principalul favorit la câștigarea Turului Italiei 2023, a câștigat etapa contratimp care a deschis primul Mare Tur al sezonului.
Luca Brecel, noul campion mondial la snooker
Luca Brecel a cucerit în premieră titlul mondial la snooker, după o finală disputată in compania lui Mark Selby, de 4 ori campion mondial, adjudecată cu 18-15.
F1: Perez câștigă la Baku și reduce diferența față de Verstappen
Mexicanul Sergio Perez (Red Bull) a câștigat Marele Premiu al Azerbaidjanuui, după o cursă pe care a controlat-o aproape în totalitate.
Luca Brecel și Mark Selby vor disputa finala CM de snooker
Luca Brecel – Mark Selby va fi marea finală a Campionatului Mondial de snooker din 2023, după ce amândoi jucători și-au adjucat semifinalele cu același scor, 17-15.
F1: Perez câștigă prima cursă sprint a sezonului
Sergio Perez (RedBull) a câştigat cursa sprint din cadrul Marelui Premiu de Formula 1 din Azerbaidjan, sâmbătă, pe circuitul de la Baku.
















